Situația și contextul problematicii ursului în județul Harghita

În unele regiuni ale României, printre care și județul Harghita populația mare de urs și exemplarele cu comportament modificat (lipsa sau gradul redus de frică față de om), care se apropie și intră în mod regular în localități, reprezintă un pericol la viața și integritatea oamenilor, la culturile agricole, respectiv la șeptel.

În conformitate cu datele primite de la Agenția pentru Protecția Mediului (APM) din județul Harghita, în anul 2020 au fost înregistrate 223 de pagube cauzate de urşi, în anul 2019 erau 310 de cazuri, iar în anul 2018 au fost raportate 185 de daune cauzate de urşi, în conformitate cu convocatoarele depuse la APM Harghita. Daunele cauzate de urşi reprezintă peste 75% din daunele cauzate de animale sălbatice. Între anii 2013-2017 au fost raportate 561 daune (nr. caz) cauzate de urși în rândul animalelor domestice, iar 210 daune (nr. caz) cauzate de urși în recolte.

Numărul daunelor cauzate de urşi în conformitate cu convocatoarele depuse la APM Harghita

Grupul de lucru înființată de către Consiliul Județean Harghita pentru gospodărirea durabilă a peisajelor culturale în județul Harghita a elaborat în 2019 o opinie privind diminuarea pagubelor provocate de urși.

Conform acestei opinii pentru a proteja siguranța și bunurile localnicilor, iar pe de altă parte pentru a asigura protecția acestei specii de interes conservativ, este necesară o abordare inovativă deoarece metodele utilizate până în prezent nu sunt suficiente.

Creșterea numărului pagubelor și a conflictelor dintre oameni și urși este rezultatul mai multor factori. Mai jos enumerăm cei mai importanți factori pentru județul Harghita:

  1. Stoparea completă a managementului cinegetic, inclusiv a vânătorii controlate a urșilor a avut ca rezultat atât creșterea numărului de urși (prin natalitate), cât și schimbării distribuției densităților populaționale (de exemplu prin concentrarea unor exemplare în zone periurbane).
  2. Apariția și funcționarea observatoarelor de urși pentru turism intensiv din ani. Faptul că aceste observatoare nu au fost instalate pe baza unei strategii de management a faunei cinegetice (care implică printre altele și alegerea locației, hrănirea și comportamentul uman în acele localități), a avut efecte necontrolate asupra comportamentului urșilor. Cel mai important efect al acestor observatoare a fost că a obișnuit urșii cu prezența umană și a atras urșii în locații frecventate de oameni. Pentru că frica de oameni a scăzut, riscul de accidente mortale survenite din întâlnirea oamenilor cu urșii este mai mare. Pierderea fricii urșilor față de oameni se numește habituare.
  3. Observatoarele amplasate haotic, care funcționează neregulamentar au o contribuție majoră la habituarea urșilor.
  4. Comportamentul anormal al oamenilor (turiști sau localnici) față de urși a crescut. Acest comportament se manifestă frecvent prin hrănirea urșilor (mai ales de către turiști) sau prin aruncarea necontrolată a deșeurilor în zonele periurbane. Prin acest comportament oamenii contribuie la fenomenul descris la punctul 2, mai sus, și anume la obișnuirea urșilor cu prezența umană (habituare).
  5. Schimbările în practicile agricole și în modul de utilizare a terenurilor poate avea ca rezultat extinderea habitatelor de hrănire pentru urși. Un exemplu în acest sens este extinderea culturilor de porumb în zone în care cultivarea porumbului nu s-a putut face în trecut din cauza condițiilor climatice (Depresiunea Ciucului și Depresiunea Gheorgheni). Fiind omnivori, urșii consumă porumb și sunt atrași în locurile în care sunt prezente aceste culturi. Abandonarea prelucrării terenurilor de asemenea are ca rezultat extinderea spațială a habitatelor optime pentru urși. Mai ales acele terenuri sunt abandonate care sunt greu de gestionat (fiind situate în zone greu accesibile, cum ar fi pășunile, fânețele din zone deluroase sau montane). Stabilirea vegetației lemnoase pe aceste terenuri (tufăriș, mai apoi pădure) se întâmplă rapid (în decursul 3-5 ani) și reprezintă habitat pentru urși, astfel apropiind urșii de localități.

Factorii enumerați mai sus (punctele 1-4) în combinație conduc la (i) schimbări demografice ale urșilor, (ii) schimbări comportamentale ale urșilor și nu în ultimul rând în (iii) comportamente necontrolate ale oamenilor față de urși (cu impact asupra modului în care urșii percep oamenii). Toate acestea determină amplificarea conflictelor dintre oameni și urși. Amplificarea conflictelor dintre oameni și urși va rezulta în scăderea și mai mare a toleranței oamenilor față de urși și a acceptării urșilor de către oameni. Consecințele acestora o să fie dramatice pentru că vor poziționa oamenii și urșii în situații ireconciliabile.

Acest lucru nu este de dorit dat fiind faptul că este vorba de o specie protejată la nivelul Uniunii Europene, este parte a identității socio-culturale și de peisaj a Ținutului Secuiesc și este o resursă economică importantă pentru regiune. Totodată, dorim să accentuăm faptul că la nivel local și regional nu există resursele necesare pentru ca problema existenței oamenilor și a urșilor să poată fi abordată și controlată într-un mod satisfăcător pentru specie, localnici și interesele economice. De aceea apelăm din nou la ajutorul din partea Guvernului României pentru a gestiona problema intensificării conflictelor om-urs în județul Harghita.

Managementul actual al pagubelor și propuneri de îmbunătățire

În momentul de față managementul pagubelor provocate de urs este unul reactivă și extrem de sofisticat din punct de vedere birocratic. Natura reactivă a managementului pagubelor constă în compensarea pagubelor după ce acestea au fost produse. Este știut faptul că pagubele compensate astfel nu rezultă nici în scăderea pagubelor ulterioare și nici în creșterea toleranței oamenilor față de urși. Natura sofisticată din punct de vedere birocratic a compensațiilor constă în faptul că procedurile implementate până la compensarea efectivă a persoanelor care au suferit pagube de pe urma urșilor este lungă și costisitoare (atât în ceea ce privește timpul cât și banii păgubiților). Natura reactivă și sofisticată a compensațiilor rezultă în descurajarea persoanelor păgubite în a cere despăgubiri, creșterea neîncrederii persoanelor păgubite în instituțiile statului și scăderea toleranței oamenilor față de urși. Această situație este în mod evident nedorită. Recomandăm astfel adoptarea unor abordări proactive și simplificarea procedurilor birocratice pentru accesarea fondurilor (pentru compensare și prevenție) de către comunitățile locale. Atitudinea proactivă ar consta în dezvoltarea unor strategii de prevenire a conflictelor dintre oameni și urși, pe lângă compensații. Strategiile de prevenire ar putea însemna în funcție de caz, ajutor dat oamenilor pentru a ține urșii departe (câini special dresați, garduri electrice, containere pentru deșeuri inaccesibile urșilor sau alte dispozitive portabile), consultanță cu privire la metodele de prevenire, informare, reglementarea turismului și altele. Suntem conștienți de faptul că aceste măsuri sunt costisitoare din punct de vedere financiar. Totuși, în contextul în care se află România și mai ales județul Harghita în cadrul Uniunii Europene, și anume că are cea mai mare densitate de urși din peisaje locuite de oameni, credem că implementarea urgentă a măsurilor proactive este o chestiune de responsabilitate și echitate socială și de mediu, demnă pentru o țară membră UE.

Parte a măsurilor proactive menționate mai sus este și încurajarea și împuternicirea instituțiilor implicate la nivel regional/județean pentru a participa în gestionarea durabilă a speciei urs.

Contextul problematicii ursului în România – de ce țara noastră este altfel

  • Populația de urs brun a început să crească datorită sistemului de management cinegetic introdus în anii 1960-70 și perpetuat până aproape de zilele noastre, adică, populația deosebită de urs este rezultatul unui management cinegetic
  • Acest sistem a fost implementat cu cel mai mare succes în masivul vulcanic Gurghiu-Harghita, care pe de o parte a avut și are condiții naturale excepționale atât pentru urs cât și pentru toată gama de mamifere mari din zona montană și colinară. Ce înseamnă condiții excepționale?

Habitate naturale:

  • continue aproape nefragmentate pe mii de kmp
  • care cuprind etaje de vegetație de la etajul gorunului până în zona superioară a molidului,
  • dezvoltat pe o geomorfologie relativ domoală, dominată de platoul vulcanic Gurghiu-Harghita care permite deplasarea ușoară (energetic puțin costisitoare) pe distanțe largi a mamiferelor mari, atât ungulate cât și urs și lup, în căutarea celor mai bune habitate de hrănire și adăpost, în funcție de anotimp
  • Țara noastră are cele mai întinse peisaje culturale tradiționale din Europa, printre care se remarcă peisajele mozaicate cu fânețe, pășuni și păduri din estul și sudul Transilvaniei – care corespund celei mai mari densități de urs din România (dar și la nivel global) Contrar opiniei publice, ursul utilizează în mod natural diferite pajiști și inclusiv și culturi pentru dobândirea hranei, și nu se poate trage o linie între habitatul ursului și peisajul cultural tradițional
  • Țara noastră are cel mai ridicat număr de fermieri mici și mijlocii din Europa, comunități care mențin peisajele culturale tradiționale

PROPUNERI

1.      Managementul urgențelor

1.1 Sisteme de intervenție în cazurile de urgență

Deși pe plan strategic, intervenția ar trebui să urmeze măsurile de prevenire, suntem puși în fața unor atacuri la nivel zilnic, ceea ce ne face să începem cu acest element.

Ce înseamnă un caz de urgență legată de urs, în primul rând avem nevoie de o definiție bună a termenului.

În cazul în care în ciuda măsurilor de prevenire, se întâmplă un caz de pagubă, este necesară declanșarea imediată și derularea urgentă a procedurii de intervenție, respectiv executarea acesteia după ce a fost aprobată de autoritățile responsabile. Intervențiile folosite cel mai frecvent sunt capturarea/relocarea și extragerea exemplarelor.

Capturarea și relocarea exemplarelor în natură este cea mai umană intervenție, dar în contextul actual este și foarte dificilă, fiind nevoie de acceptul gestionarului fondului de vânătoare destinație, iar deschiderea spre acceptarea urșilor problemă este scăzută. Relocarea exemplarelor în captivitate, rezervații îngrădite, parcuri pentru faună pot reprezenta o soluție până în limita capacității de acceptare în aceste locații, respectiv rentabilitatea funcționării acestora.

Perioada de autorizare a intervențiilor trebuie să fie redusă la minim. În momentul de față această perioadă poate să dureze mai multe săptămâni. Scopul trebuie să fie ca intervențiile să fie realizate cu cel mult 48 de ore după producerea pagubei, pentru a evita producerea repetată a pagubelor. Acest scop poate fi atins cu ajutorul grupurilor de intervenție menționate anterior, instruite, echipate și dirijate adecvat.

Am semnalat deja în anul 2018 lipsa unui prevederi clare privind identificarea exemplarelor periculoase din Planul de acțiune, având în vedere faptul că ursul în cauză poate străbate zeci de kilometri într-o singură zi. Considerăm că este necesară ajustarea sistemului, și așa cum populația urșilor poate fi doar estimată, și în identificarea exemplarelor trebuie să fie permisă o anumită estimare, altfel rigoarea legii penale nu va permite implicarea responsabilă a persoanelor autorizate/instruite, ci va facilita neasumarea deciziilor.

1.2 Echipe de intervenție în cazurile de urgență

Unități pentru prevenirea și managementul pagubelor provocate de urs

Este nevoie de creșterea substanțială a capacității de intervenție efectivă, capabilă de soluționarea problemelor în timp real. Deficiențele sistemului actual sugerează necesitatea înființării unor entități cu timp de reacție scurt și mobilitate ridicată care să faciliteze identificarea indivizilor de urs cu risc potențial și luarea deciziilor la fața locului în funcția circumstanțelor. Aceste unități ar putea să participe și la monitorizarea preventivă a zonelor cu risc ridicat:

  • Cartarea și monitorizarea zonelor cu risc ridicat, a factorilor care contribuie la producerea pagubelor și a urșilor din apropierea localităților care pot deveni urși-problemă.
  • Implementarea măsurilor tehnice de prevenire a pagubelor și consultanță cu privire la aceste măsuri către comunitatea locală.
  • În cazul producerii pagubelor accelerează procesul de documentare, suportul pentru luarea deciziilor și implementarea măsurilor necesare.
  • Informează și protejează populația față de urși și urșii față de factorii negativi care pot conduce la habituare.

2. Prevenire

2.1 Scheme de finanțare pentru prevenirea pagubelor finanțabil integral din fondurile europene destinate dezvoltării rurale și agriculturii prin CAP

Zonele și facilitățile care prin natura lor sunt susceptibile atacurilor de urs și lup trebuie să beneficieze de suport financiar pentru achiziționarea, montarea și funcționarea unor garduri electrice eficiente și alte măsuri/tehnologii de prevenire a pagubelor, respectiv consultanță cu privire la folosirea eficientă a acestora.

Considerăm că este nevoie de reglementarea folosirii corecte a gardurilor electrice.

2.2 Sprijin pentru deținătorii de ovine și bovine în zonele cu populație însemnată de urs / pagube în mod regulat pentru costurile de pază, pentru deținerea de câini de pază

2.3 Sprijin pentru fermieri pentru menținerea / înființarea de culturi pentru vânat

Sistem de finanțare corespunzătoare din partea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale

Considerăm că problematica carnivorelor mari în zona montană a țării necesită implementarea urgentă a unor  măsuri speciale și sistem de finanțare corespunzătoare din partea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru asigurarea bunăstării și siguranței populației din zona rurală, populație care joacă un rol atât de important inclusiv în menținerea peisajului cultural specific carpatin, în menținerea însuși a habitatelor necesare menținerii speciilor protejate și a biodiversității la mod general.

Legea Muntelui din 20 iulie 2018, Capitolul VI „Protecţia şi dezvoltarea mediului montan, conservarea biodiversităţii”, Art. 13, alin. (7) și (8) prevede despăgubirea pagubelor cauzate de animale sălbatice prin distrugerea culturilor agricole şi/sau a efectivelor de animale, precum și compensații populației din zona montană pentru instalarea unor sisteme eficiente de prevenire a pagubelor cauzate de animalele sălbatice.

„CAPITOLUL VI

ART. 13

    (7) Statul român acordă despăgubiri, cu celeritate, pentru populaţia din zona montană care a suferit pierderi în urma pagubelor cauzate de animalele sălbatice, prin distrugerea culturilor agricole şi/sau a efectivelor de animale.

    (8) Statul român acordă compensaţii populaţiei din zona montană pentru instalarea unor sisteme eficiente de prevenire a pagubelor cauzate de animalele sălbatice.”

Credem că aceste prevederi reprezintă o bază legală pentru elaborarea unui sistem de finanțare complex prin Planul Național Strategic post 2020 pentru asigurarea condițiilor protejării vieții umane și a proprietăților în regiunile din România unde acestea sunt amenințate de populațiile mari de urs brun.

Politicile agricole comune făceau posibil dezvoltarea și implementarea unui sistem de finanțare a prevenirii pagubelor și de compensare a pierderilor rezultate din prezența carnivorelor mari deja în perioada de programare anterioară, dar considerăm de importanță majoră dezvoltarea unui sistem complex pe această tematică în perioada imediat următoare. O reprezentare schematică ierarhizată a necesităților și posibilităților arată nivelele care ar trebui adresate prin PSR, similar multor state membre care se confruntă cu probleme legate de carnivore mari cu ordini de magnitudine mai mică decât țara noastră se poate vedea pe Fig. 1.

Fig. 1. Reprezentare ierarhizată a tipurilor de finanțare posibile și necesare în domeniu

2.4 Managementul deșeurilor menajere

Trebuie eliminată posibilitatea ca în zonele cu densități mari de urși aceștia să acceseze hrană în mod permanent, adică să fie hrăniți într-un mod pasiv sau activ.

În primul rând trebuie introduse reguli stricte în ceea ce privește managementul deșeurilor menajere.

Prin aplicarea de tomberoane anti-urs adecvate, depozitarea deșeurilor în compartimente închise, respectiv preluarea deșeurilor într-un timp foarte scurt pot fi eliminate sursele de hrană accesibile urșilor în intravilan.

Trebuie eliminată posibilitatea ca în zonele cu densități mari de urși aceștia să acceseze hrană în mod permanent, adică să fie hrăniți într-un mod pasiv sau activ.

Trebuie controlată în mod regulat respectarea regulilor de gestionare responsabilă a deșeurilor și respectarea interzicerii hrănirii artificiale a urșilor, în special în cazul unităților turistice aflate în zone cu densități ridicate de urși și de-a lungul drumurilor/popasurilor turistice unde s-au constatat astfel de cazuri.

3. Programe orizontale

3.1 Cercetare științifică – promovarea cercetării prin finanțarea activă a cercetărilor științifice legate de ecologia ursului în România, inclusiv mărimea, structura și dinamica populației dar și a studiului multidisciplinar cu atenție mare asupra aspectelor de sociologie a coexistenței om-urs

În zonele în care se constată o prezență numeroasă a populației de urs este necesară monitorizarea permanentă a împrejurimilor localităților, respectiv a comportamentului urșilor înainte de producerea accidentelor. Acest lucru poate fi realizat prin prezența unor echipe formate din personal instruit și dotat adecvat pentru a derula această activitate, colectând într-un mod sistematic informații despre prezența și comportamentul urșilor în apropierea localităților.

Pe baza acestor informații pot fi planificate măsuri specifice de prevenire a pagubelor, montarea de garduri electrice, informarea populației, asigurarea pazei eficiente a animalelor domestice etc.

3.2 Turism – Observatori de urși

Trebuie reglementat domeniul turismului bazat pe observatoare și hrănitoare de urși. În timp ce această activitate s-a dezvoltat în mod spontan în mai multe zone ale țării, după părerea majorității experților această activitate contribuie în mare măsură la habituarea și condiționarea urșilor, adică pierderea fricii față de om și căutarea activă a hranei în apropierea omului. Cantitățile de hrană implementate actual trebuie reduse gradual și însoțite de monitorizarea atentă a comportamentului urșilor pentru a preveni o escaladare a pagubelor. Turismul de observare a urșilor poate fi continuat respectând regulile de bune practici, respectiv în facilitățile tip parcuri pentru faună, rezervații îngrădite etc.

Trebuie controlată în mod regulat respectarea regulilor de gestionare responsabilă a deșeurilor și respectarea interzicerii hrănirii artificiale a urșilor, în special în cazul unităților turistice aflate în zone cu densități ridicate de urși și de-a lungul drumurilor/popasurilor turistice unde s-au constatat astfel de cazuri.

Înființarea unei rezervații de urs în județul Harghita

În județul Harghita există posibilitatea înființării unei rezervații pentru urși despre care au avut loc discuții în anul 2020.

O astfel de rezervație poate să aibă rolul de prevenirea pagubelor prin adunarea urșilor care provoacă pagubă, totodată este o posibilitate pentru dezvoltarea turismului.

Solicităm sprijinirea Ministerului Mediului pentru înființarea unei astfel de rezervații.

3.3 Subvenționarea unor culturi speciale pentru hrănirea urșilor cu rol de tampon

Culturile speciale pentru hrănirea urșilor cu rol de tampon pot fi eficiente pentru a distrage atenția vânatului de la culturile agricole. Valorile de subvenție să nu fie mai mică de 50%.

Consiliul Județean Harghita prin Asociația pentru Județul Harghita a demarat un program de bursă acordată studenților de la diferite facultăți de tema managementul ursului brun. În cadrul acestui program s-a realizat un studiu privind posibiliteatea realizării culturilor speciale pentru hrănirea urșilor cu rol de tampon în județul Harghita.

4. Management cinegetic

4.1 Sprijin pentru gestionarii de fonduri cinegetice

Gestionarii de fonduri cinegetice au capacitatea de a contribui într-un mod decisiv la menținerea stării de conservare favorabile a carnivorelor mari din România, iar participarea lor în managementul speciei și în gestionarea conflictelor trebuie sprijinită. Trebuie reconsiderat rolul vânătorii ca instrument de gestionare a populației de urși în România.

Considerăm incorectă abordarea actuală care lasă mare parte a poverii managementului pagubelor în sarcina gestionarilor de fonduri cinegetice, fără nici o compensare financiară. Gestionarii fondurilor de vânătoare joacă un rol foarte important în prevenirea și managementul pagubelor, dar costurile aferente trebuie acoperite și o parte din atribuții ar putea fi preluate de către Unitățile pentru prevenirea și managementul pagubelor.

Conform Art. 13, alin. (5) și (6) din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006

    (6) Gestionarii fondurilor cinegetice care intervin în baza derogării acordate de autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului în vederea relocării unui exemplar din speciile de faună cuprinse în anexa nr. 2 vor primi despăgubiri ce vor fi suportate de autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului. Dacă există un protocol interinstituţional cu autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, plata se poate face şi prin intermediul consiliului judeţean. Modalitatea de calcul al despăgubirilor se va stabili prin hotărâre a Guvernului.

Solicităm încheierea protocolul interinstituţional între autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului și consiliul județean pentru plata despăgubirilor prevăzute prin lege.

4.2 Reintroducerea cotelor de prevenție

În tot procesul de dezbatere publică privind carnivorele mari din anii precedenți am constatat că fondul problemei constă în interpretarea greșită a unor formule legate de angajamentele României și din textul Directivei 92/43/CEE a Consiliului Europei.

În interpretarea Consiliului, conservarea înseamnă o serie de măsuri necesare pentru a menține sau a readuce un habitat natural și populațiile de fauna și floră sălbatică la starea favorabilă de conservare în conformitate cu definițiile de la litera (e) și (i) ale articolului 1 din Directiva Habitat.

Raportat la cele de mai sus, trebuie să admitem și să promovăm ideea că conservarea nu înseamnă creșterea numărului de exemplare dintr-o specie protejată, ci menținerea mărimii și compoziției optime a populațiilor.

Acest lucru a fost confirmat și de reprezentanții WWF în data de 12 septembrie 2017 la o întâlnire desfășurată la Bruxelles, împreună cu Uniunea Asociațiilor Europene de Vânătoare. Marco Cipriani, coordonatorul departamentului de mediu din cadrul Direcției Generale Mediu ale Comisiei Europene pe data de 19 septembrie 2018, la Bruxelles a subliniat faptul că derogarea este un instrument legal și necesar pentru protejarea speciilor în cauză.

La rândul lor, specialiștii ICAS susțin faptul că în cazul României, derogarea ar fi benefică pentru protejarea și conservarea în bune condiții a speciei urs.

În aceste condiții, considerăm că este nevoie de o nouă formulă, prin care să conștientizăm opinia publică că extragerea unor exemplare nu este o crimă asupra acestei specii, ci este o măsură necesară pentru conservarea populației de urși.

Pe baza celor de mai sus reintroducerea cotelor de prevenție în gestionarea populației de urs, așa cum acestea sunt aplicate și în alte țări UE. Acestea pot fi implementate într-un model corelat cu distribuție claselor de vârstă a populație, implementând cote mai mari în clasele de vârstă mai tinere și cote reduse în cazul populației mai în vârstă, cu rol de autoregulare a mărimii populației.

5. Guvernanță

5.1 Mai multă autonomie la nivel local în luarea deciziilor cu privire la gestionarea conflictelor

Este nevoie de mai multă autonomie la nivel local în luarea deciziilor cu privire la gestionarea conflictelor într-un mod rapid și eficient. Autoritățile publice locale și județene trebuie împuternicite să poată finanța și implementa direct activități care contribuie la gestionarea și reducerea conflictelor, astfel completând resursele disponibile.

Trebuie încurajată colaborarea factorilor interesați prin toate mijloacele atât la nivel regional și național, precum și participarea lor în luarea deciziilor și implementarea Planului Național de Acțiune pentru Conservarea Ursului Brun, în mod specific în colectarea de date solide legate de mărimea, structura populației și ecologia speciei urs, ca bază pentru luarea de decizii obiective.

Cu toate că s-a introdus în Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006 posibilitatea plății despăgubirilor prin intermediul consiliului județean, nu există până în prezent protocolul interinstituțional cu autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului. Nu există nici protocolul interinstitutional pentru ca consiliul județean să plătească despăgubiri pentru gestionarii fondurilor cinegetice.

Conform Art. 13, alin. (5) din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006 (5) Despăgubirile pentru pagubele şi/sau daunele produse de către exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic cuprinse în anexa nr. 2 se suportă de autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, din bugetul aprobat cu această destinaţie. Dacă există un protocol interinstituţional cu autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, plata se poate face şi prin intermediul consiliului judeţean.

Solicităm încheierea protocolul interinstituţional între autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului și consiliul județean pentru plata despăgubirilor prevăzute prin lege.

Propunem replicarea modelului Platformei Regională Carnivore Mari pentru a găsi soluții la conflictele dintre interesele umane și prezența speciilor de carnivore mari.

5.2 Despăgubirile

În cazul producerii pagubelor de către urșii trebuie accelerat procesul de documentare, suportul pentru luarea deciziilor și implementarea măsurilor necesare.

Este nevoie de o informare continuă a primăriilor și a populației despre procesul de despăgubiri.

Cu toate că s-a introdus în Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006 posibilitatea plății despăgubirilor prin intermediul consiliului județean, nu există până în prezent protocolul interinstituțional cu autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului. Nu există nici protocolul interinstitutional pentru ca consiliul județean să plătească despăgubiri pentru gestionarii fondurilor cinegetice.

Conform Art. 13, alin. (5) și (6) din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006

 (5) Despăgubirile pentru pagubele şi/sau daunele produse de către exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic cuprinse în anexa nr. 2 se suportă de autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, din bugetul aprobat cu această destinaţie. Dacă există un protocol interinstituţional cu autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, plata se poate face şi prin intermediul consiliului judeţean.

    (6) Gestionarii fondurilor cinegetice care intervin în baza derogării acordate de autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului în vederea relocării unui exemplar din speciile de faună cuprinse în anexa nr. 2 vor primi despăgubiri ce vor fi suportate de autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului. Dacă există un protocol interinstituţional cu autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, plata se poate face şi prin intermediul consiliului judeţean. Modalitatea de calcul al despăgubirilor se va stabili prin hotărâre a Guvernului.

Solicităm încheierea protocolul interinstituţional între autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului și consiliul județean pentru plata despăgubirilor prevăzute prin lege.

5.3 Debirocratizare

Considerăm, că „Planul de acțiune pentru conservarea populație de urs brun (Ursus arctos) din România” nu prevede măsurile de debirocratizare necesare ameliorării atitudini incerte/ostile a populației afectate, cele mai multe sarcini, în special cele privind raportarea pagubelor, rămânând în sarcina cetățenilor. Considerăm, că obligația cetățeanului este numai raportarea evenimentelor în cauză, chiar prin Sistemul național unic pentru apeluri de urgență, iar sarcina statului, în calitate de proprietar și gestionar principal al faunei, este de a face demersurile necesare în vederea soluționării cazurilor. În acest sens, propunem completarea personalului specializat din regiunile cu cea mai mare densitate de urși.

5.4 Reglementarea colectării fructelor de pădure prin adecvarea unui plan de gestiune durabilă

Colectarea fructelor de pădure este  reglementată prin diferite legi:

 (LEGE nr. 171 din 16 iulie 2010, Art 17. Codul silvic Legea 46, 2008 actualizata, Art 58 Ordinul nr. 410/2008 pentru aprobarea Procedurii de autorizare a activităţilor de recoltare, capturare şi/sau achiziţie şi/sau comercializare, pe teritoriul naţional sau la export, a florilor de mină, a fosilelor de plante şi fosilelor de animale vertebrate şi nevertebrate, precum şi a plantelor şi animalelor din flora şi, respectiv, fauna sălbatice și a importului acestora.

Noi propunem ca să fie reglementată colectarea fructelor de pădure și a ciupercilor comestibile, prin adecvarea unui plan de gestionare durabilă, fructele de pădure să fie colectate și vândute doar de către proprietarii terenurilor.

5.5 Reglementarea accesului cu motociclete, quad, mașini etc.